H***** I* R***** I****
InculpatA******** A******
Parte vătămatăÎn baza art. 342 C. pr. pen., raportat la art. 35, art. 41 C. pr. pen., constată competenţa Judecătoriei Moineşti, sub aspect funcţional, material şi teritorial în soluţionarea cauzei. În baza art. 346 alin. 2 C. pr. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2354/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul Hantea Răzvan - Ionel, trimis în judecată în stare de control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecţie în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 47 alin. 1 rap. la art. 31 alin. 1 lit. e din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi ameninţare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpatul Hantea Răzvan. În baza art. 346 alin. 7 C. proc. pen., funcţia de judecată în cauză va fi efectuată de către acelaşi complet de judecată C 42. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţia se depune la Judecătoria Moineşti. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 25 ianuarie 2023.
Incheierefinalacamerapreliminara32/2023 din 25.01.2023