C****** M*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul C****** M*****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 02.10.2021). În baza art. 337 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul C****** M*****, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (faptă din data de 02.10.2021). În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni luni închisoare, în total 1 (unu) an şi 1 (unu) lună închisoare. În baza art. 91 alin. 1 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Afumaţi sau Alimentare cu apa şi canalizare Afumaţi, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (500 lei în faza de urmărire penală şi 300 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 22.07.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 535/2022 din 22.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2022Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 08.07.2022, pronunţarea urmând a fi făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2022