S********* E******** F******** S*** P*** A****** D* F******** A E******* E******** O*****
ApelantL****** B***
IntimatAdmite în parte cererea formulată de reclamanta ELECTRICA FURNIZARE S.A., în contradictoriu cu pârâtul L****** B***. Obligă pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 3.869,93 lei reprezentând debit principal, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 239,70 lei, calculate până la data de 02.09.2021. Penalităţile de întârziere se vor calcula şi în continuare, în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, dar fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească valoarea facturilor. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11.01.2023.
Hotararecameraconsiliu55/2023 din 11.01.2023