M******* A****
Contestator CondamnatÎn temeiul art. 597 alin. 8 raportat la art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat M A, împotriva sentinţei penale nr. 13 din data de 21.01.2022, pronunţate de Judecătoria Roman în dosarul nr. 5190/291/2021. Desfiinţează în parte sentinţa contestată şi rejudecând cauza în fond: În temeiul art. 64 alin. 1, 3 şi 4 Cod penal, admite sesizarea formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Roman şi dispune înlocuirea cu munca în folosul comunităţii, pentru o durată de 164 zile, a pedepsei amenzii penale în sumă de 1640 lei (reprezentând echivalentul a 164 zile-amendă la valoarea de 10 RON/zi-amendă), la care a fost condamnat inculpatul M A prin sentinţa penală nr. 341 din data de 7 august 2020 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 461/26.05.2021 a Curţii de Apel Bacău (dosar nr. 4523/291/2019), pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal ?i art. 43 alin. 5 Cod penal. Munca în folosul comunităţii se va executa la una dintre următoarele entităţi din comunitate: Primăria mun. Roman, jud. Neamţ sau DGASPC Neamţ, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Neamţ. Desfiinţează formele de executare a pedepsei amenzii penale, emise în baza sentinţei penale nr. 341/07.08.2020 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 461/26.05.2021 a Curţii de Apel Bacău, pronunţate de Judecătoria Roman în dosarul nr. 4523/291/2019 şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei decizii penale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate. În temeiul art.272 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justi?ie, către Baroul Neam? a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, care a asigurat asistenţa juridică în contestaţie pentru persoana condamnată (în sumă de 554 lei, pentru domnul avocat Nistor Bogdan Ciprian). În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în calea de atac a contestaţiei rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia subiecţilor procesuali şi a procurorului, prin intermediul grefei instanţei, astăzi 07.04.2022 .
Hotarare 26/2022 din 07.04.2022