C******* N******** D* A*********** A I************** R****** S*** C****** D* S***** T****** R****** Ş* I********** - C******
ReclamantB******** A***** I****
PârâtAdmite în parte cererea astfel cum a fost precizată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, prin CESTRIN în contradictoriu cu pârâtul Balasescu Andrei Ionuţ. Obligă pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data introducerii cererii, respectiv data de 15.04.2022 până la data de 25.05.2022. Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Botoşani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.12.2022.
Hotarare 4923/2022 din 14.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022Amână pronunţarea la data de 29.11.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 17.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2022Amână pronunţarea pentru 17.11.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 02.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2022