M********* F*****
Inculpat PENTRU INCULPAT AV. CERNAT ANCAI***** P*******
Parte civilăI.1. În baza prev. art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi 43 alin. 5 C.p. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în stare de recidivă postexecutorie în dauna părţii civile I***** P*******, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în condiţiile art. 396 alin. 1, 2 C.p.p.. 2. În baza prev. art. 47 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 Rep. cu aplic. art. 41 alin.1 şi 43 alin. 5 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie în stare de recidivă postexecutorie în dauna părţii civile I***** P*******, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare în condiţiile art. 396 alin. 1, 2 C.p.p.. În baza prev. art. 67 alin. 1 C.p., aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 1 an, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c NCP. În temeiul art. 404 alin. 5 din noul Cod de procedură penală (NCPP), aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3. În baza art. 38 C.p. şi art.39 C.p. alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele principale de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul M********* F***** să fie condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 11 (unsprezece) luni închisoare pe care o va executa în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 1 NCP aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită potrivit celor ce preced, pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 1 an. În temeiul art. 45 alin. 1 şi alin. 5 NCP, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită potrivit celor ce preced, pedeapsa accesorie rezultantă constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h NCP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. II. a. În condiţiile art. 397 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 19, 20 C.p.p. şi art. 1357 ş.u. Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă I***** P******* şi obligă inculpatul M********* F***** să achite acesteia suma de 2000 lei reprezentând prejudiciul material cauzat. b.În temeiul prev. art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p. rap. la art. 112 alin. 5 cu referire la alin. 1 lit. b C.p., ia măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 20 de lei de la inculpatul M********* F***** reprezentând contravaloarea bunurilor folosite de acesta la comiterea faptei prevăzute de legea penală (cărămidă). III. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 34 din 28 august 2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman (dosar nr. 4807/291/2022 – mandat de arestare preventivă nr. 17 din 28.08.2022) faţă de inculpatul M********* F*****,pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, prev. de art. 253 alin. l C. penal, art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 C. penal şi încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, prev. de art. 47 alin. 2 din Legea 217/2003, art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 C. penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. penal. În condiţiile art. 399 din noul Cod de procedură penală (NCPP) raportat la art. 208 NCPP menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul M********* F*****. IV. În temeiul art. 72 C.p., deduce din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul M********* F***** perioada reţinerii de 24 de ore din data de 27.08.2022, începând cu ora 15.00 şi a arestării preventive, respectiv perioada 28.08.2022-la zi. Plata onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat (av. Cernat Anca) în cuantum de 1622 lei (cameră preliminară + fond) va fi efectuată din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP, obligă pe inculpatul M********* F***** la plata către stat a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Executorie în ceea ce priveşte măsurile preventive, conform art. 399 alin. 4 C.p.p. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29 noiembrie 2022.
Hotarare 527/2022 din 29.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2022AMANA CAUZA LA DATA DE 25.11.2022, ORA 09:00 PENTRU CITARE PARTI
Incheiere de sedinta din 18.11.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 18.11.2022.
Incheiere de sedinta din 04.11.2022