B*** T******
ReclamantM***** V****** M*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul B*** T******, în contradictoriu cu pârâta MALINA VIORICA - MONICA. Obligă pârâta să procedeze la radierea din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad a autovehiculului cu numărul de înmatriculare AR 02 VKM, de pe numele reclamantului iar în caz de refuz, prezenta hotărâre ţine loc de consimţământ valabil exprimat şi apt pentru efectuarea formalităţilor necesare radierii, fără obligativitatea prezentării de către părţi a înscrisurilor necesare radierii. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel, care se depune la Judecătoria Arad în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 16.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 3235/2022 din 16.06.2022