G**** A****
IntimatÎn temeiul art. 586 alin. 6 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată sesizarea COMPARTIMENTULUI EXECUTĂRI PENALE DIN CADRUL JUDECĂTORIEI SUCEAVA, având ca obiect înlocuirea pedepsii amenzii penale de 1800 lei, aplicată prin Sentinţa penală nr. 5 din data de 05.01.2021 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8294/314/2019, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 492 din 30.06.2021a Curţii de Apel Suceava, cu pedeapsa închisorii, privind pe persoana condamnată G**** A****. În temeiul art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariul parţial al apărătorului din oficiu av. Apetrei Mihaela, în cuantum de 350 lei, conform delegaţiei avocaţiale nr. 648/2022, rămâne în sarcina statului, fiind avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia intimatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.07.2022.
Hotarare 541/2022 din 20.07.2022Amână deliberarea şi pronunţarea în cauză la data de 20.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2022Stabileşte deliberarea şi pronunţarea în cauză la data de 05.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.06.2022, ora 08.30, sala 206, pentru când: - intimatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.05.2022.
Incheiere de sedinta din 16.05.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.05.2022, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează intimatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.04.2022
Incheiere de sedinta din 04.04.2022