c*** Ş******** A** M****
InculpatÎn temeiul art.346 alin.(1) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, la data de 19 aprilie 2022, dosar nr.354/P/2021, privind pe inculpatul cap. Ş. M. trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art.336 alin.(1) Cod penal, fiind respectate dispoziţiile art.328 C.p.p., privind administrarea probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul cap. ŞOROBETEA MAXIM, din cadrul U.M. 02267 Bistriţa, (cu datele personale de mai sus), sub aspectul săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina acestuia prin rechizitoriul emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, la data de 19 aprilie 2022, în dosar nr.354/P/2021, urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art.347 al.(1) C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 14 iunie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului militar, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara18/2022 din 14.06.2022