U************ D* V*** D** T********
Intimat RECLAMANTS* T******** S**
Intimat PARATJ** C****** S**
Apelant PARATRespinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta pârâtă JDA Consult SRL împotriva sentinţei civile nr. 631/28.10.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5304/30/2019, în contradictoriu cu intimata -reclamantă Universitatea de Vest din Timişoara şi cu intimata-pârâtă Trovacasa SRL, având ca obiect pretenţii. Constată calea de atac incidentă cauzei ca fiind recursul care va putea fi declarat în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, conform art. 457 alin. 3 Cpc. Definitivă. Pronunţată azi, 15.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 518/2022 din 15.09.2022