N****** L*******
IntimatPreschimbă termenul de judecată la data de 10.08.2022, ora 9:00
Rezolutie din 21.11.2022În baza disp. art. 595 alin. (1) Cod de procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, contestaţia privind intervenirea unei legi penale noi formulată de judecătorul delegat la cu executarea hotărârilor penale în cadrul Judecătoriei Suceava, cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată intimatei N****** L*******, prin sentinţa penală nr. 393/27.07.2018 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr. 614/314/2017, definitivă prin decizia penală nr. 62/20.01.2021 a Curţii de Apel Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă asimilată” prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu – av. Bucşă Cristina, în cuantum de 313 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. În baza disp. art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 08.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 691/2022 din 08.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.09.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.09.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 07.09.2022 Pronunţaţă astăzi, 30.08.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.08.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 30.08.2022. Pronunţaţă astăzi, 23.08.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.08.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.08.2022