D****** C***** A******
Intimat RECLAMANTP******** D* P* L**** T********* B****
Apelant PÂRÂTP******** D* P* L**** C***** D* A*** O*****
Apelant PÂRÂTM********* F********* P****** B******** P*** D********* T****
Intimat PÂRÂTM********* P***** - P******** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** S* J******* B********
Apelant PÂRÂTRespinge apelurile declarate de către pârâţii - apelanţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva Încheierii civile din data de 20.07.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 533/30/2014, în contradictoriu cu reclamanta-intimată Domocoş Carmen Adriana şi cu pârâtul-intimat Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Definitivă. Pronunţată în data de 28 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit prevederilor art. 396 al.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1984/2022 din 28.11.2022Amână pronunţarea la data de 28 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2022Pune în vedere pârâtului – apelant Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă dovada, în cauză, a calităţii de reprezentant al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru depunerea cererii de apel în numele acestora. Totodată, pune în vedere pârâtului – apelant să facă demersuri pentru a obţine şi pentru a depune a dosar înscrisurile din dosarul execuţional nr. 189/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc Bătăilă Vlad, la care face referire în motivele de apel.
Incheiere de sedinta din 10.10.2022