I** L***** A********
InculpatÎn baza art. 346 alin. 2 Cod proc.pen., constată competen?a ?i legalitatea sesizării instan?ei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia din data 04.11.2022, din dosarul nr.1563/P/2021 privind pe inculpatul ION LUCIAN-ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ION LUCIAN-ALEXANDRU. În baza art. 347 alin. 1 Cod proc.pen. prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată, azi, 16.01.2023, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 Cod procedură penală.
Incheierefinalacamerapreliminara6/2023 din 16.01.2023