Dosar 5381/117/2021/a4 din 23.06.2022

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5381/117/2021/a4
Data dosar:
23.06.2022
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet VIII F NCP
  • Alte soluţii

    În temeiul art. 362 rap. la art. 208 alin. 2-4 Cod de Procedură Penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpata B.E.D., în prezent aflată în Penitenciarul Gherla – Secţia exterioară, întrucât subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării, al prelungirii şi al menţinerii măsurii arestării preventive, şi în consecinţă menţine măsura preventivă a arestării luată faţă de inculpată, şi respinge implicit cererea formulată de către aceasta – prin avocatul desemnat din oficiu, de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpata şi cu reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Pronunţată azi, 23 iunie 2022, prin punerea minutei la dispoziţia participanţilor, prin mijlocirea grefei.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata119/2022 din 23.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD