D***** G*** S***
Apelant CreditorC***** U***** P*** P*****
Intimat DebitorAdmite apelul. Schimbă, în tot, sentinţa civilă nr. 3970/29.12.2021 a Judecătoriei Botoşani, în sensul că: Admite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 10.139,69 lei, reprezentând chiriii echipamente şi 177,08 lei, penalităţi. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 931,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, fond şi apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 02 noiembrie 2022.
Hotarare 324/2022 din 02.11.2022Amână pronunţarea în cauză pentru data de 02 noiembrie 2022. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2022Repune cauza pe rol, fixează termen la data de 19.10.2022 pentru când se vor cita părţile şi se va face adresă acestora în sensul de a depune dovezi privind folosirea pentru sistemul de iluminat public a stâlpilor ce fac parte din sistemul de distribuţie a energiei electrice la data derulării contractului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2022.
Incheiere de sedinta din 15.09.2022