P******* I**** D*****
InculpatÎn temeiul disp. art. 278 Cpp admite sesizarea din oficiu si dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi Încheierea din data de 13.12.2022 pronunţată în dosarul nr. 5391/204/2022/a3 având ca obiect „verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)”, în sensul că se va menţiona în minută şi în dispozitiv faptul că pronunţarea a avut loc în şedinţă publică, iar nu în camera de consiliu, cum din eroare s-a menţionat.Totodată, în minută, se va menţiona semnătura preşedintelui de complet, iar nu pe cea a judecătorului de cameră preliminară, cum din eroare s-a menţionat. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.12.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.12.2022În temeiul art. 362 alin. 1 şi 2 şi art. 208 alin. 2,3,4, art. 207 alin. (2) ?i (4) C.proc.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P******* I**** D*****. În temeiul art. 362 alin. 1 şi 2 şi art. 208 alin. 2,3,4, art. 207 alin. (2) ?i (4) C.proc.pen, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P******* I**** D*****, acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228-229 alin. 1 lit. b,c,d şi e C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., prin încheierea nr. 68/19.07.2022, pronunţată în dosarul nr. 4938/204/2022, de către Judecătoria Câmpina, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpat, ca nefondată. Măsurile dispuse se vor comunică administraţiei locului de detenţie. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, potrivit art. 205 alin. 1 C.p.p., în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 13.12.2022.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 13.12.2022