P************ G*****
PetentV***** M************
IntimatÎn temeiul art. 587 alin. (2) C.proc.pen., respinge, ca neîntemeiată, propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Gherla privind pe petentul condamnat V M F , deţinut în P************ G***** în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 105/2014 emis de Tribunalul Arad în baza sentinţei penale nr. 99/2014. Fixează termen de reiterare a cererii la data de 05.04.2022. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) C.proc.pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru condamnat, av. Precup Fabiola, în cuantum de 313 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj şi rămân în sarcina statului. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.01.2022.
Hotarare 92/2022 din 26.01.2022Amână pronun?area pentru data de 26.01.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispozi?ia subiec?ilor procesuali prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2022