O** M***** N*** S** C* S**** A*** L* A* M***** M*****
ReclamantP******* M*********** C********
PârâtHOT. Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantei, ca nefondată. Admite cererea formulată de către reclamanta SC ONE MAMAIA NORD SRL (fostă SC NEO MAMAIA SRL), în contradictoriu cu pârâtul P******* M*********** C********, în consecinţă, Dispune obligarea pârâtului P******* M*********** C******** la anularea în parte a Certificatului de urbanism nr. 3255/15.10.2021, în sensul inlăturării următoarei menţiuni: „Terenul a fost dobândit iniţial prin Dispoziţia de primar nr. 3332 din data de 09.12.2003, care a fost desfiinţată în parte prin Decizia penală nr. 32/2019 pronunţată de ICCJ în dosarul penal nr. 6536/2/2008”. Dispune obligarea pârâtului la emiterea unui alt certificat de urbanism privind acelaşi imobil, fără menţiunea contestată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 13.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1701/2022 din 13.12.2022ÎNCHEIERE În temeiul art. 396 NCPC, amână pronunţarea pentru termenul de judecată din data de 13.12.2022. Pronunţată în data de 07.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2022ÎNCHEIERE În temeiul art. 396 NCPC, amână pronunţarea pentru termenul de judecată din data de 07.12.2022. Pronunţată în data de 29.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022ÎNCHEIERE În temeiul art. 396 NCPC, amână pronunţarea pentru termenul de judecată din data de 29.11.2022. Pronunţată în data de 14.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2022