Dosar 545/86/2022* din 11.03.2022

actiune în daune delictuale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 545/86/2022*
Data dosar:
11.03.2022
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
actiune în daune delictuale
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.03.2022 la ora 10:00

    Complet: C6FP
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei a II - a Civile a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu. Trimite dosarul nr. 545/86/2022* având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C******* D**** I*, în contradictoriu cu pârâţii AVOCATUL POPORULUI, B**** V*****, CIORBEA VICTOR, GÂNFĂLEAN IOAN, G**** A*****, L**** G*******, M**** A*****, POP LIVIU, UNIVERSITATEA BABEŞ -BOLYAI, şi UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR - FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA, spre competentă soluţionare Secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Suceava. Constată ivit conflictul negativ de competen?ă materială procesuală între Tribunalul Suceava Secţia a II – a Civilă şi Tribunalul Suceava – Secţia I Civilă. Suspendă judecata cauzei. Dispune trimiterea dosarului către Curtea de Apel Suceava în vederea soluţionării conflictului negativ de competen?ă materială procesuală. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 402 C.pr.civ., astăzi, data de 18.03.2022.

    Incheiere finala dezinvestire 58/2022 din 18.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD