M**** N******
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtAdmite contestaţia formulată de reclamantul M**** N****** împotriva Deciziei nr. 466108/14.07.2022 privind respingerea cererii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, emise de pârâta C*** J******** D* P***** C********. Anulează decizia contestată şi obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea sumelor înscrise cu titlul de „venit lunar realizat”, înscrise în adeverinţa nr. CNE – PERS22 251/28.02.2022 emisă de S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. – Sucursala CNE Cernavodă. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** C******** să plătească reclamantului suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra diferenţei de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită si cea încasată, de la data de 01.06.2022 până la emiterea noii decizii. Executorie de drept, potrivit art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13 ianuarie 2023.
Hotarare 56/2023 din 13.01.2023