R****** D* M****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul RĂGOSCĂ MIHAI, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,” prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C.pen. la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare (faptă din 13.11.2021). În temeiul art. 91 şi art. 92 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Botoşani. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani sau în cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. care reglementează revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 535 lei cheltuieli judiciare către stat (400 de lei din cursul urmăririi penale, din care suma de 217,40 lei reprezintă costul analizelor toxicologice şi 145 lei din cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen.. Pronunţată astăzi, 14.10.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod proc. pen..
Hotarare 1188/2022 din 14.10.2022În baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 14.10.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 C.proc.pen.. Pronunţată astăzi, 14.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 C.proc.pen..
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2022