S**** M*****
Intimat ReclamantS********** S*****
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de apelanta SC Wallasz SRL (cu datele de identificare), împotriva Sentinţei civile nr. 1326/9.12.2021 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosar nr. 555/96/2021 ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi 21 iunie 2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 565/2022 din 21.06.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea la data de 21 iunie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022Suspendă judecarea apelului formulat de pârâta S********** S*****,împotriva sentinţei civile nr. 1326/09.12.2021 pronunţate de Tribunalul Harghita, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, urmând ca reluarea judecăţii să se facă la solicitarea părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a se depune la sediul Curţii de Apel Târgu-Mureş. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 aprilie 2022.
Incheiere suspendare din 05.04.2022