U**** D**** G******
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatului Uglai Sorin Daniel la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 336 alin. 1 C.pen condamnă pe inculpatul Uglai Sorin Daniel la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 38 alin. 2 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b C.pen, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 (patru) luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit în condiţiile art. 92 C.pen., care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu institu?iile din comunitate. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al comunei Şofronea sau în cadrul Consiliului Local al mun. Arad, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 800 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 200 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 09.12.2022.
Hotarare 2254/2022 din 09.12.2022Amână pronuntarea la data de 09.12.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2022Stabileste termen de pronuntare la data de 22.11.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2022T:02.11.2022 - repus pe rol în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul la adresa de domiciliu indicată în cursul procedurii de cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Amână pronuntarea la data de 11.10.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2022Stabileste termen de pronuntare la data de 04.10.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2022