P** D******
InculpatM****** I***
InculpatÎn temeiul art. 362 raportat la art. 208 alin. 5, art. 211 Cod procedură penală constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul M.I. şi, prin urmare, menţine măsura preventivă a controlului judiciar, începând cu data de 20.01.2023. În temeiul art. 362 raportat la art. 208 alin. 5, art. 211 Cod procedură penală constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpata P.D. şi, prin urmare, menţine măsura preventivă a controlului judiciar, începând cu data de 20.01.2023. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată azi, 20.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata11/2023 din 20.01.2023Amana pronuntarea pentru data de 20.01.2023
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2023