C****** V***** F*****
InculpatT***** A****
InculpatC**** A********
Parte civilăC**** T****** C*********
Parte civilăC**** A********
Parte civilăÎn baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002, rep., admite cererea formulată de inculpatul C****** V***** F***** (date). Dispune prelungirea dreptului inculpatului C****** V***** F***** de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21.04.2022 până la data de 20.05.2022 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1547637 eliberată la data de 02.11.2018. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.04.2022.
Incheiere de sedinta din 19.04.2022În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7480/P/2017 din data de 23.02.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, privind pe inculpaţii: 1. C****** V***** F*****, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. (persoană vătămată Creţu Laurenţia Cristina) şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 C.pen. rap. la art. 194 alin. 1 lit. b C.pen. (persoana vătămată Profira Niculae), cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.; 2. T***** A****, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. (persoană vătămată Creţu Laurenţia Cristina) şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 C.pen. rap. la art. 194 alin. 1 lit. b C.pen. (persoana vătămată Profira Niculae), cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii C****** V***** F***** ?i T***** A****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.04.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara689/2022 din 11.04.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002, rep., admite cererile formulate de inculpa?ii C****** V***** F***** ?i T***** A**** (date). Dispune prelungirea dreptului inculpatului C****** V***** F***** de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.03.2022 până la data de 20.04.2022 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1547637 eliberată la data de 02.11.2018. Dispune prelungirea dreptului inculpatului T***** A**** de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.03.2022 până la data de 20.04.2022 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1547647 eliberată la data de 13.11.2020. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.03.2022.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022