C******* N***
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată că părţile nu au formulat cereri şi excepţii şi nici nu au fost ridicate din oficiu excepţii. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată competenţa materială, teritorială şi personală a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin nr. 1583/P/2021 privind pe inculpatul C******* N*** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 336 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză privind pe inculpatul C******* N***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau am, altor substanţe, faptă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 336 alin. 1 Cod penal. Termenul de judecată urmează a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Conform art. 346 alin. 1 Cod procedură penală prezenta încheiere se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri, conform prevederilor art. 347 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată azi 03.08.2022, prin punerea soluţiei de dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefiei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza a II a Cod procedură penală.
Incheiere finala dezinvestire 537/2022 din 03.08.2022