Dosar 5649/226/2022/a1 din 18.11.2022

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5649/226/2022/a1
Data dosar:
18.11.2022
Instanta:
Judecătoria Făgăraș
Departament:
JUDECATORIA FAGARAS
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2022 la ora 08:30

    Complet: C1-CC-PENAL
  • Soluţionare

    În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1868/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S** G*************, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prev. şi ped de art.47 al. 1 din Legea 217/2003 rep. pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S** G*************. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.12.2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 21.12.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD