B** C**** C********* Ş***** P** C******* E** C***** F****** D**
PetentE** C***** F****** D** L* E** K** R****** S**
CreditorC***** I**** P****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Cocoş Constantin Ştefan din cadrul B.E.J.A. Hojda Sorin Ovidiu şi Cocoş Constantin Ştefan, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava ?i în consecinţă: Încuviinţează executarea silită, în toate formele prevăzute de lege, în dosarul execu?ional nr. 308/2022, având ca obiect cererea formulată de creditorul urmăritor EOS CREDIT FUNDING DAC, împotriva debitorului CARPEA IONUŢ-PETRU. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 357213A/11/03/2013 din data de 11.03.2013, pentru recuperarea sumei de 1.846,31 lei, reprezentând debit restant la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, precum şi cheltuielile de executare. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, data de 23.03.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 23.03.2022