G**** I*****
InculpatD******* S****** A***
Parte civilăÎn baza art. 346 Cod Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 90/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G**** I*****, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 alin. 1, lit. c şi lit. l din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 77 lit. a Cod Penal (fapta din noaptea de 04/05.03.2017) şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. 1 Cod penal (fapta din 09.08.2017), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal. Constată competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G**** I*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 14 iunie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara61/2022 din 14.06.2022