I***** I** C*******
Recurent ReclamantI************ G****** A* J*********** R*****
Intimat PârâtB****** S******* D* I********** A J***********
Recurent PârâtRespinge excepţia nulităţii recursului principal.Admite recursul principal şi incidental, casează în parte sentinţa recurată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi în consecinţă respinge cererea reclamantului formulată în contrrdadictoriu cu această pârâtă. Trimite cauza la aceiaşi instanţă în vederea rejudecării în contradictoriu doar cu pârâtul IGJR. Menţine în rest.Definitivă. Pronunţată conform art.402 teza finală Cod procedură civilă.
Hotarare 773/2022 din 19.09.2022Amână judecarea cauzei la 19 septembrie 2022, orele 08.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se emite adresă către intimaţii-pârâţi în sensul de a preciza dacă HG nr.1086/2004 a fost prelucrată inclusiv cu recurentul-reclamant, sau dacă acesta a cerut consultarea acestui act potrivit procedurii speciale, sens în care urmează a se depune dovezi şi, de asemenea, să comunice o copie certificată de pe Ordinul nr.533/2003. Adresa va fi înaintată şi prin fax către toţi intimaţii în cauză, cu menţiunea de a depune actele în termen util pentru a putea fi consultate de către toate părţile dosarului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.05.2022