N******* F********
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C.p.p. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova cu inculpatul N******* F********.În baza art. 336 alin. 2 C.p., cu aplicarea art. 480 alin. 4 C.p.p., condamna pe inculpatul N******* F******** la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 480 alin. 4 C.p.p. condamna pe inculpatul N******* F******** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 38 alin.1 C.p. şi art. 39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.p. care se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.p. impune inculpatului ca, pe perioada termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.94 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit. c-e se comunică Serviciului de Proba?iune Gorj. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. pe durata termenului de supraveghere, în sarcina inculpatului stabileşte obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p.p impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să presteze 60 zile muncă neremunerată în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Primăriei comunei Ţînţăreni, jud. Gorj, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. referitoare la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obliga inculpatul la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 1500 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronun?ată azi 10.11.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 465/2022 din 10.11.2022În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 10.11.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, azi 04.10.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2022