P*** R*** T*****
Inculpat InculpatAdmite propunerile P.Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, formulate la data de 22.12.2022 în dosarul nr. 183 D/P/2021. În baza art. 234 şi art. 236 din C. proc. pen., Prelungeşte măsura arestării preventive faţă de inculpatul P.R.T., cu antecedente penale care atrag starea de recidivă, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de efectuarea de opera?iuni cu substan?e susceptibile de a produce efecte psihoactive, în formă continuată, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen., măsură luată prin încheierea penală nr. 1092/06.10.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită ulterior – pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.01.2023 şi până la 02.02.2023, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 28.12.2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP 1491/2022 din 28.12.2022