B***** G****** - C*********
CondamnatAdmite cererea formulată de Biroul Federal de Justiţie din Germania, cu sediul în Bonn, Adenauerallee 99-103, 53113, Germania. În temeiul art. 298 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune recunoasterea amenzii în sumă de 100 Euro ?i a cheltuielilor judiciare în sumă de 28.50 Euro aplicată prin Decizia nr. 09.5008718.8 emisă de Zentrale Buflgeldstelle la data de 29.07.2021, rămasă definitivă în 26.08.2021 numitului BORHAN GABRIEL-CONSTANTIN, pentru săvârşirea unei contraven?ii privind regimul circulaţiei pe drumurile publice. În temeiul art. 300 Legea nr. 302/2004, republicată, schimbă sancţiunea pecuniară în cuantum total de 128,50 Euro în moneda statului român, intimatul BORHAN GABRIEL-CONSTANTIN urmând să execute pedeapsa amenzii în cuantum de 632,33 lei (conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României la data aplicării sancţiunii, respectiv 29.07.2021). În baza art. 301 alin. (1) din Legea 302/2004, republicată, hotărârea se va executa conform dispoziţiilor legii române. În temeiul art. 306 lit. d) din Legea 302/2004, republicată, dispune informarea autorităţii solicitante atât despre recunoaşterea deciziei, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cât şi despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării. În temeiul dispoziţiilor art. 305 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare, conform art. 145 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată. Pronunţată astăzi, 08.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu71/2022 din 08.06.2022