S* F****** S**
Recurent ReclamantP***** B**** K******
Intimat PârâtAnulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta S* F****** S** în contradictoriu cu intimata P***** B**** K****** împotriva Deciziei nr.101/Ap din 20 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menţine în totul. Obligă partea recurentă să plătească părţii intimate suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată parţiale în recurs. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 noiembrie 2022.
Hotarare 165/2022 din 29.11.2022Faţă de lipsa părţilor şi văzând că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei şi trimite dosarul în arhiva instanţei până la intervenţia părţilor. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 18.10.2022