V***** E***** F*****
ApelantE** F****** G***
IntimatV***** E***** F*****
ApelantÎn temeiul art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 715 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. prin raportare la prevederile art. 1, 16 şi 24 din Constituţia României, excepţie ridicată de apelantul contestator V***** E***** F*****, în contradictoriu cu intimata E** F****** G*** în dosarul nr. 588/176/2022* al Tribunalului Alba, având ca obiect contestaţie la executare. Fără cale de atac. Respinge cererea de suspendare a judecăţii până la pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de apelant, prin avocat. Încuviinţează apelantului proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de audiere a martorei B. M., formulată de apelant. Respinge cererea de a se pune în vedere creditoarei să indice data declarării scadenţei anticipate, formulată de apelant. Pune în vedere apelantului, prin avocat, să depună, în termen de 48 ore, în dublu exemplar, cererea de sesizarea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu cerere de dezlegare a unei chestiuni prealabile, cerere pe care a formulat-o în şedinţa publică. Amână judecata la data de 15.02.2023, ora 09:00, pentru când: - apelantul a primit termenul de judecată în cunoştinţă, prin avocat; - intimata are cunoştinţă de termen, în temeiul disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă; - după ce apelantul depune cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, un exemplar al acesteia se va comunica intimatei, spre studiu şi exprimarea poziţiei procesuale; Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, data de 07.12.2022.
Hotarare intermediara 921/2022 din 07.12.2022Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării silite, formulată de apelantul-contestator V***** E***** F*****, în contradictoriu cu intimata E** F****** G***. Amână judecata la data de 07.12.2022, ora 09:00, pentru când: - apelantul a primit termenul de judecată în cunoştinţă, prin avocat; - intimata are cunoştinţă de termen, în temeiul disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă; - comunică intimatei, spre studiu şi exprimarea poziţiei procesuale, un exemplar din notele de şedinţă depuse de apelant, în şedinţă publică, prin care acesta a solicitat inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale a României, cu excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 715 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă; Prorogă discuţia asupra probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 26.10.2022