G**** V*****
Recurent ReclamantU******* A************ T********** M********* T******* R*********** L**** D* P***** O***** D******
Recurent PârâtO***** D****** - P***** A* U** T******
Recurent PârâtRespinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor-pârâţi MUNICIPIUL TOPLIŢA şi PRIMARUL UATM TOPLIŢA. Admite recursul formulat de MUNICIPIUL TOPLIŢA şi PRIMARUL UATM TOPLIŢA (cu sediul), împotriva Sentinţei nr. 875/10.08.2022 pronunţate de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 590/96/2022. Casează în parte sentinţa atacată şi în rejudecarea cauzei de fond, în limitele casării, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Olariu Dumitru, Primarul mun. Topliţa, în ceea ce prive?te cererea având ca obiect obligaţia de a plăti reclamantului câte 100 lei pe zi cu titlu de penalităţi, până la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr.650 din 16.07.2019, pronunţată în dosarul nr.1463/96/2019 al Tribunalului Harghita. Respinge ca nefondată cererea având ca obiect aplicarea în sarcina pârâtului Olariu Dumitru, Primarul mun. Topliţa, a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea dispoziţiilor sentinţei civile nr.650 din 16.07.2019, pronunţată în dosarul nr.1463/96/2019 al Tribunalului Harghita. Respinge ca nefondat recursul formulat de G**** V***** (cu datele de identificare), împotriva Sentinţei nr. 875/10.08.2022 pronunţate de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 590/96/2022. Definitivă. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20.10.2022.
Hotarare 529/2022 din 20.10.2022Amână pronunţarea la data de 20 octombrie 2022, cu aplicarea prevederilor art.396 alin.2 Cod proc. civ., pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022