M******* E****
ReclamantŞ***** G********* F******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M******* E****, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială Fârliug şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, rezultate din aplicarea şi calcularea majorării prevăzute la art. 8 din Anexa nr. I, Capitolul I, litera B - "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" - la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 01.01.2019 – 31.05.2021, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 iunie 2022.
Hotarare 751/2022 din 14.06.2022Dispune amânarea cauzei, în vederea îndeplinirii procedurii legale de citare cu reclamanta. Dispune citarea pârâtei.
Incheiere de sedinta din 31.05.2022