O** C***
ReclamantE E G H F****** S**
PârâtA***
IntimatD**** C**********
IntimatAdmite cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI, reprezentat prin Directorul ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva pârâtei E E G H F****** S** şi, în consecinţă: Dispune radierea din registrul comerţului a pârâtei E E G H F****** S**. Prezenta încheiere se comunică societăţii pârâte, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru radierea societăţii din registrul comerţului, Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi se publică, cu titlu gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu apel în termen de 30 zile de la efectuarea publicităţii conform prevederilor art. 237 alin. (9) din Legea nr. 31/1990. Apelul va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj, iar apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 4 octombrie 2022.
Hotarare 1974/2022 din 04.10.2022