R** & R** S*
ReclamantM***** L****** V******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta M***** L****** V******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 188,15 de lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente sumei de 262,46 lei, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată până la plata efectivă a debitului principal.Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei, justă despăgubire, reprezentând contravaloarea taxei de instalare şi activare serviciu. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1187,12, reprezentând contravaloarea unui echipament TIP ONT HUAWEI HG8143A5. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea în ceea ce priveşte suma de 8,8 LEI reprezentând cheltuieli poştale. Executorie de drept.Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi data de 11.05.2022.
Hotararecameraconsiliu4145/2022 din 11.05.2022