Dosar 597/104/2022 din 10.03.2022

anulare act emis de autorităţi publice locale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 597/104/2022
Data dosar:
10.03.2022
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
anulare act emis de autorităţi publice locale
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2022 la ora 09:00

    Complet: CCF5
  • Admite cererea

    Admite ac?iunea , astfel cum a fost precizată. Anulează HCL Perieţi nr.2/31.10.2022 şi în parte HCL Perieţi nr.34/18.11.2021 cu privire la desfiinţarea compartimentului juridic şi a func?iei publice din cadrul acestuia, ocupată de reclamantă. Anulează dispoziţia nr. 2/04.01.2022 emisă de P******* C****** P******, jude?ul Olt. Obligă pârâtele să o repună pe reclamantă în situaţia anterioară emiterii acestei dispoziţii, respectiv să o reintegreze pe postul deţinut anterior încetării raportului de serviciu. Obligă P******* C****** P****** la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 05.01.2022 până la data reintegrării efective, actualizate cu inflaţia la data plăţii , plus dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei fiecărui drept până la plata efectivă. Obligă pârâtele la 1200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 31.10.2022, conform art.402 alin.2, teza ultimă cpc.

    Hotarare 521/2022 din 31.10.2022
  • Sedinta din data de 25.10.2022 la ora 09:00

    Complet: CCF5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la 31.10.2022 Pronunţată azi 25.10.2022 conform art. 402 teza ultimă, cpc

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2022
  • Sedinta din data de 11.10.2022 la ora 09:00

    Complet: CCF5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 25.10.2022. Pronunţată azi 11.10.2022 conform art. 402, teza ultimă CPC

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2022
  • Sedinta din data de 30.08.2022 la ora 09:00

    Complet: CCF5
  • Amână cauza

    Termen la 11.10.2022 la cererea apărătorului ales al reclamantei pentru studiere înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 30.08.2022
  • Sedinta din data de 14.06.2022 la ora 09:00

    Complet: CCF5
  • Amână cauza

    Termen la data de 30.08.2022 la cererea apărătorului ales al reclamantei pentru imposibilitate prezentare

    Incheiere de sedinta din 14.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD