F**** V*****
InculpatF**** R***** D******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă inculpatul F**** V*****, aflat în prezent în Penitenciarul Arad, în stare de arestare preventivă – la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., aplică inculpatului, pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a comunica cu persoana vătămată F**** R***** D****** şi cu membri de familie ai acesteia, respectiv cu numiţii Fotea Raul Alexandru, Duca Ionela Gabriela Maria şi Bachzo Veronica, şi de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri; - dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate F**** R***** D****** şi de locul de muncă al acesteia la o distanţă mai mică de 200 de metri. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor sus-menţionate, ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă inculpatul F**** V***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., aplică inculpatului, pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a comunica cu persoana vătămată F**** R***** D****** şi cu membri de familie ai acesteia, respectiv cu numiţii Fotea Raul Alexandru, Duca Ionela Gabriela Maria şi Bachzo Veronica, şi de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri; - dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate F**** R***** D****** şi de locul de muncă al acesteia la o distanţă mai mică de 200 de metri. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor sus-menţionate, ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre potrivit regulilor aplicabile concursului de infracţiuni, în sensul că stabileşte pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu şi fix de o treime din cuantumul celeilalte pedepse aplicate, respectiv un spor de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele complementare aplicate prin prezenta hotărâre şi îi aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a comunica cu persoana vătămată F**** R***** D****** şi cu membri de familie ai acesteia, respectiv cu numiţii Fotea Raul Alexandru, Duca Ionela Gabriela Maria şi Bachzo Veronica, şi de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri; - dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate F**** R***** D****** şi de locul de muncă al acesteia la o distanţă mai mică de 200 de metri. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) şi la art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele accesorii aplicate prin prezenta hotărâre şi îi aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor sus-menţionate, ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., revocă măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 536/05.03.2021 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 07.04.2021, şi dispune executarea acestei pedepse. În temeiul art. 96 alin. (5) rap. la art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., adaugă pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta hotărâre (3 ani şi 8 luni închisoare) la pedeapsa anterioară neexecutată (1 an şi 2 luni închisoare), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 4 (patru) ani şi 10 (zece) luni închisoare. În temeiul art. 60 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa rezultantă aplicată în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. rap. la art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a comunica cu persoana vătămată F**** R***** D****** şi cu membri de familie ai acesteia, respectiv cu numiţii Fotea Raul Alexandru, Duca Ionela Gabriela Maria şi Bachzo Veronica, şi de a se apropia de aceştia la o distanţă mai mică de 200 de metri; - dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate F**** R***** D****** şi de locul de muncă al acesteia la o distanţă mai mică de 200 de metri. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (2) şi la art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) şi alin. (3) C. pen., aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor sus-menţionate, ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen. În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului F**** V*****, măsură luată prin încheierea penală nr. 9/21.03.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, definitivă prin necontestare, şi menţinută la datele de 01.04.2022, 26.04.2022, 19.05.2022, respectiv 09.06.2022. În temeiul art. 399 alin. (4) C. proc. pen., prezenta hotărâre este executorie în ceea ce priveşte dispoziţia de menţinere a măsurii arestării preventive. În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 ore din data de 20.03.2022, ora 22:25, până în data de 21.03.2022, ora 22:25, respectiv durata arestării preventive, de la data de 21.03.2022 la zi. În temeiul art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul F**** V***** la plata sumei de 1.700 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 1.500 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). În temeiul art. 398 rap. la art. 272 alin. (2) şi art. 274 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat Dragoiescu Cristina, în cuantum de 868 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad şi rămân în sarcina statului. În temeiul art. 398 rap. la art. 272 alin. (2) şi art. 274 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana vătămată, avocat Bornea Florin, în cuantum de 470 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad şi rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru procuror, inculpat şi persoana vătămată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 02.08.2022.
Hotarare 1408/2022 din 02.08.2022Amână pronuntarea la data de 02.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.07.2022Amână pronuntarea la data de 26.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2022În temeiul art. 391 Cod proced. pen., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronuntarea hotărârii la data de 05.07.2022, prin punerea acesteia la dispozitia părtilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2022