F**** V*****
InculpatF**** R***** D******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 1115/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul F**** V*****, aflat în prezent în Penitenciarul Arad în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/UP/21.03.2022, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad – trimis în judecată, în stare de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen., respectiv distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează părţile. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad, a sumei de 627 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, aferent fazei de cameră preliminară. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 06.05.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara570/2022 din 06.05.2022