A************ D********* P***** S*** M***
Intimat ReclamantZ****** R***** C*******
Apelant PârâtAdmite cererea de apel. Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 4356 din 14.09.2022 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în prezentul dosar înregistrat sub nr. 6099/296/2022. Respinge cererea principală, ca neîntemeiată. Obligă intimata A.D.P.S.M. să plătească apelantului Z.R.C. suma de 20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în faza de apel, respectiv taxă de timbru stabilită prin rezoluţia din 02.11.2022 şi achitată prin chitanţa de la fila 19 de la dosar. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Satu Mare şi se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 25.01.2023.
Hotarare 33/2023 din 25.01.2023Amână pronunţarea la data de 25.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art.396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2023