R***** E****
ContestatorDosar nr. 611/175/2022 ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge contestaţia la executare formulată de deţinutul R***** E****, ..., aflat în Penitenciarul Aiud. În baza art. 275 alin. (2) Cpp, obligă deţinutul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 600 lei. Suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.04.2022. Preşedinte,
Hotarare 409/2022 din 29.04.2022Amână judecarea cauzei în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere, formulată de către preşedintele completului de judecată la acest termen şi acordă un nou termen la data de 27.04.2022, numai pentru situaţia în care declaraţia de abţinere va fi respinsă.
Incheiere de sedinta din 01.04.2022Având în vedere că pre?edintele completului de judecată nu poate participa la ?edin?a din data de 23.03.2022, din cauze obiective (motive medicale), în temeiul art. 353 alin. (10) din Codul de procedură penală, se preschimbă termenul de judecată pentru data de 01.04.2022 – ora 11:00.