I*** B*** B*****
CondamnatÎn baza art. 587 Cod de procedură penală, raportat la art. 5 Cod penal ?i art. 59 Vechiul Cod penal, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Găe?ti, pentru condamnatul I*** B*** B*****, de?inut în Penitenciarul Găeşti. Propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită după împlinirea unui termen de 5 luni de la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod Procedură Penală, suma de 340 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (av. Bădulescu Mihaela conform delegaţiei seria DB nr. 5061 /2022) rămâne în sarcina statului şi urmează a fi avansată către Baroul Dâmboviţa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile, de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.12.2022.
Hotarare 1439/2022 din 13.12.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area la data de 13.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2022