S********* Î************* S**** H**** G******
ReclamantS***** G********* M***** C** B*****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului “Spiru Haret” în numele şi pentru membra de sindicat Frîncu-Predica Ioana-Marilena, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială “Mircea cel Bătrân”. Obligă pârâtul să calculeze si să plătească reclamantei, membră de sindicat, diferentele de drepturi salariale reprezentând majorarea de 10% pentru funcţia de diriginte/învătător, începând cu data de 01.01.2019 şi până la data de 31.05.2021, raportat la salariul de bază, ca urmare a cresterii salariului de bază în plată (prin aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) şi d) şi art. 38 alin. 41 din Legea nr. 153/2017, actualizate cu indicele de inflatie la data plătii efective, precum şi la plata dobânzii legale, aferente drepturilor cuvenite. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu. Pronunţată potrivit art. 402 din Codul de procedură civilă, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 28.09.2022.
Hotarare 363/2022 din 28.09.2022amână pronunţarea la data de 28.09.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2022