F***** G****** A********
InculpatÎn temeiul art. 362 şi art. 208 Cod procedură penală, raportat la art. art. 218, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, menţine ca fiind temeinică şi legală măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul F***** G****** A********,cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d, alin. 2 lit. b din Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, măsură ce va fi executată la următoarea adresă: ... În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului F***** G****** A******** obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, situat în ..., fără permisiunea instanţei de judecată pe rolul căreia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul F***** G****** A******** are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat b) să nu comunice cu persoana vătămată Iosub Gelu, direct sau indirect, pe nicio cale şi nici cu martorul Călăraşu Ionuţ-Dragoş, domiciliat în ... În temeiul art. 215 alin. 2 Cod procedură penală menţine permisiunea acordată inculpatului F***** G****** A********, de a părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu, respectiv imobilul situat la adresa: .., pe toată durata acestei măsuri preventive, în fiecare zi de sâmbătă, în intervalul 12:00–15:00 pentru a se deplasa la magazinul Kaufland - situat în ..- pentru a şi procura mijloacele necesare traiului zilnic. Supravegherea inculpatului pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, jud. Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului F***** G****** A******** că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a oricăreia dintre obligaţiile care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpatului F***** G****** A******** că, pe durata măsurii, poate părăsi imobilul situat în .., doar pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi asupra faptului că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În temeiul art. 221 alin. 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului F***** G****** A******** că, doar în cazuri urgente, doar pentru motive întemeiate, poate părăsi imobilul anterior menţionat, fără permisiunea instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, jud. Neamţ şi Judecătoria Piatra Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică inculpatului, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, jud. Neamţ, Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi organelor de frontieră. Cheltuielile judiciare vor fi stabilite odată cu fondul cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.12.2022, ora 09:45.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata106/2022 din 21.12.2022