A***** D* G****
CondamnatÎn temeiul art. 595 C.proc.pen. la art. 4 C.pen,, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din data de 24.03.2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 451/05.05.2022), respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul-condamnat ANDREI Gruia, în sensul că ar fi intervenit dezincriminarea infracţiunii de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. 3 cu ref. la art. 274 din Legea nr. 86/2002 privind Codul Vamal al României, cu aplicarea art. 35 alin. 1, a art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa Penală nr. 52/18.02.2019 pronunţată de Judecătoria Huşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 111/12.02.2021 a Curţii de Apel Iaşi. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C.proc.pen., obligă petentul-condamnat la plata sumei de 65 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată astăzi, 29.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului-condamnat şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 C.proc.pen..
Hotarare 728/2022 din 29.06.2022Amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 29.06.2022, când aceasta va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 21.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2022În temeiul dispoziţiilor art. 405 alin. 2 C.proc.pen, amână pronunţarea pentru data de 21.06.2022. Pronunţată astăzi, 08.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 405 alin. 2 C.proc.pen.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2022