M**** V***** C*****
InculpatÎn baza art.126 din Constituţia României, art.35, art.41 alin.1 lit.a, Cod procedură penală, constată că Judecătoria Rădăuţi este instanţa competentă funcţional, material şi teritorial să soluţioneze cauza.În baza art.346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul rechizitoriul nr. 2582/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpatul M.V.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie care se depune la Judecătoriei Rădăuţi.Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 21.12.2022.
Incheiere finala dezinvestire 1395/2022 din 21.12.2022