D**** R***** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 C.pr. pen. condamnă pe inculpatul, D.R.M. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 C.pen.. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 C.pr. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen.. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale aplicate, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului ca pedeapsa accesorie pe lângă fiecare dintre pedepsele principale, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că pedepsele aplicate prin prezenta se află în concurs. În baza art. 39 alin. 1, lit. b C. pen., contopeşte pedepsele principale stabilite prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, în total 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. alin. 3 lit. a şi alin. 5 C.pen., contopeşte pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 1 an şi 6 luni închisoare: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a , b şi i C.pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 8 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului, D.R.M., pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei comunei Cotmeana sau în cadrul Primăriei comunei Băbana. În baza art. 583 C.proc.pen. şi art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În temeiul art. 274 alin 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi data de 13.01.2023.
Hotarare 105/2023 din 13.01.2023În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. stabileste pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 13.01.2023. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 decembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2022În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. stabileste pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 21.12.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2022În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. stabileste pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 28.11.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2022